Invitaţie: vrem o ţară ca afară!

http://theophylepoliteia.wordpress.com/2012/06/29/invitatie-vrem-o-tara-ca-afara/

Dragi prieteni,

A venit timpul sa ne dezmortim picioarele!  A venit timpul sa ne aparam drepturile cetatenesti! A venit timpul sa iesim in apararea statului de drept si impotriva celor care doresc sa-l anihileze.

A venit timpul sa aparam Curtea Constitutionala a Romaniei si pe judecatorii ei, sa aparam Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Cultural Roman, judecatorii onesti ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ANI si DNA sunt institutiile care merita sprijinite pentru noi, copiii si nepotii nostri.

NOI NU aparam politicieni, noi nu aparam partide – pana una alta, toti sunt la fel. Pana cand clasa politica nu se va primeni, nimeni dintre ei nu merita sa iesim pentru ei in strada. Noi aparam Constitutia Romaniei si pe cei care sunt garantii acestei Constitutii.

Parlamentul declarat de USL acum doua luni nelegitim a devenit legitim cand majoritatea a fost obtinuta la modul cel mai fraudulos posibil. Acum acelasi Parlament a devenit legitim, cum?

Dana Rainov, Radu Botezatu, Gabriel Carbunaru, Eduard Wagner si Felician Bajenaru, ne-au invitat luni 02.07.2012, ora 19:00, in fata Muzeului de Geologie din Piata Victoriei sa ne strangem pentru o ”plimbare” prin Piata Victoriei si sa aducem cu noi niste mesaje.

Rog pe membrii comunitatii Politeia si pe cei care ne citesc si rezoneaza cu opiniile noastre sa se alature. Promitem sa ne revansam fata de initiatori si sa-i ivitam la randul nostru peste alte cateva zile.

Rugam pe toti cei care doresc sa traiasca intr-un stat de drept si nu unul acaparat de o mafie transpartinca sa se alature. Nu stiu cati suntem, a venit timpul sa stim!

Do you dance? Hai sa dansam! – Vrem o ţară ca afară!

Postarea zilei va urma mai pe seara!

Alan Turing, un geniu îngenuncheat de prejudecăţi

Autor: ALINA IONESCU

15 aprilie 2012 – 00:57

http://www.jurnalul.ro/special/alan-turing-un-geniu-ingenuncheat-de-prejudecati-609986.htm

Foto: Alessia Pierdomenico / Reuters

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la naşterea părintelui informaticii moderne, cel ce a adus o formalizare a conceptelor de algoritm şi calcul prin intermediul  aşa-zisei maşini Turing şi, nu în ultimul rând, prin dezvoltarea unei tehnici de spargere a cifrurilor germane militare, produse de maşina Enigma.

Viaţa lui Turing a fost marcată şi de o serie de evenimente pe plan personal . Acesta se îndrăgosteşte în 1951 de Arnold Murry, o persoană diferită de cea a lui Turing, şomer, mizerabil şi subalimentat. Relaţia dintre cei doi, ţinută la secret o perioadă, a devenit cunoscută prin intermediul declaraţiei date de un infractor acuzat de furt prin efracţie din casa lui Turing. În perioada în care homosexualitatea era considerată o boală mintală, poliţia a luat la cunoştinţă informaţiile furnizate de delincvent.

Recunoaşterea relaţiei pe care o avea cu Murry a determinat acuzarea lui Turing de indecenţă, datorită probelor şi nu în ultimul rând propriei lui declaraţii de la poliţie, deşi iniţial Turing a dorit să nege acest lucru, convins de fratele său avocat, John. A apelat şi la consilierea unui alt avocat, G. Lind-Smith, care a pledat pentru indulgenţa judecătorului faţă de geniul lui Alan Turing, binecunoscută fiind pedeapsa, şi anume tratamentul dur aplicat, implicând folosirea substanţelor chimice, electroşocurilor şi analizelor psihologice, care, fapt cunoscut şi atunci, nu schimbă orientarea sexuală. Hotărârea dată de judecător fiind cea de eliberare condiţionată de un tratament hormonal constând în injecţii cu estrogen pentru a pierde interesul faţă de sexul cu bărbaţi.

Condamnarea a avut efecte negative asupra activităţilor sale ştiinţifice, a devenit obiectul şantajului de către duşmani.
Teoriile psihologice din acea vreme privind cauza homosexualităţii erau contradictorii. Sigismund Freud considera că acestea se datorează poziţiei dominante a mamei, în timp ce majoritatea şcolilor de psihologie, că este o forma a unui comportament deviant şi patologic. După 20 de ani, Asociaţia psihiatrilor din America a subliniat că orientarea homosexuală nu este o boală mintală.

La doi ani după acuzaţia adusă la adresa sa, în iunie 1953, Turing a fost găsit mort în propria casă, de către femeia de serviciu, iar pe noptieră un măr intoxicat cu cianură. În raportul poliţiei judiciare s-a scris ca Turing a vrut să se sinucidă. Este posibil ca Steve Jobs să se fi inspirat din sinuciderea lui Turing, inventatorul calculatorului, atunci când a ales ca nou logo mărul muşcat, versiune negată de creatorul logoului, Rob Janoff, şi companie.


 (Bibliografie: Herry Henderson, Alan Turing, computing genius and wartime code breaker, Chelsea House Publisher, New York,2011)

Dostoievski, ocnaş din ordinul ţarului

Autor: IONESCU ALINA

1 aprilie 2012 – 00:06

 

 

http://www.jurnalul.ro/special/dostoievski-ocnas-din-ordinul-tarului-608532.htm

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, unul din cei mai importanţi scriitori ruşi, Feodor Mihailovici Dostoievski, ale cărui opere au avut efect profund şi de durată asupra literaturii universale, a fost acuzat de complot împotriva regimului ţarist. Scriitorul era membru al Cercului Petrasevski, formaţiune ce promova o serie de acţiuni pentru refacerea din temelii a societăţii ruse. Ultima activitate a cercului a fost citirea, la 15 aprilie 1849, a “Scrisorii către N.V. Gogol” de V.G. Bielinski, ce cuprindea idei revoluţionare, atacuri anticlericale şi antiţariste.

Sub această acuzare, în noaptea dintre 22 şi 23 aprilie 1849, autorităţile au pătruns în locuinţa lui Dostoievski, în vederea executării mandatului de arestare a scriitorului, implicit a confiscării cărţilor şi hârtiilor sale.

 La sediul jandarmeriei, care era însărcinată cu urmărirea infracţiunilor politice, a fost supus unor lungi interogatorii. În apărarea sa, Dostoevski invoca “...dorinţa de a face tot binele pentru patria mea, dorinţa de a face neîncetat ca ea să meargă spre desăvârşire…”, “... nici o voce să nu fie înăbuşită şi, dacă se poate, orice doleanţă să fie ascultată...”. Pe toată perioada anchetei ce a durat cinci luni, Dostoievski s-a aflat în detenţie preventivă la bastionul Alexeev al fortăreţei Petropavlovsk. La 30 septembrie, procesul începe în faţa tribunalului militar şi durează până la 16 noiembrie. Şi de această dată susţine ca “n-am acţionat niciodată cu gând rău împotriva guvernului, tot ce am făcut am făcut pe negândite şi de multe ori din întâmplare... Dacă am exprimat vreodată opinii libere, am făcut-o doar în cercul unor prieteni apropiaţi, care mă puteau înţelege şi puteau sesiza sensul celor spuse de mine...”.

Tribunalul militar îl condamnă, pentru vina de a nu fi denunţat răspândirea scrisorii lui Belinski, la denegrare, pierderea tuturor drepturilor civile şi la pedeapsa cu moartea prin împuşcare. La trei zile după pronunţarea pedepsei, preşedintele instanţei militare propune ţarului Nicolae I comutarea pedepsei cu moartea la 4 ani de muncă silnică în fortăreaţă, iar după ispăşirea acestei pedepse, la 4 ani în armată ca soldat de rând. Hotărârea a fost comunicată inculpatului după o lună, 22 decembrie 1849, în faţa unei execuţii simulate în Piaţa Semionovski.

 Simţămintele încercate de scriitor în pragul execuţiei au fost redate mai târziu în romanul “Idiotul”. Ispăşirea pedepsei la ocna din Omsk în Siberia şi mai apoi ca soldat într-un regiment de grăniceri din Semipalatinsk au repercusiuni asupra sanătăţii şi, nu în ultimul rând, asupra operei sale.

 În “Amintiri din casa morţii” este redat destinul tragic şi demnitatea omului aflat în detenţie, eroul narator fiind însuşi Dostoievski. Tot datorită experienţei din ocnă, prin care cunoaşte psihologia oamenilor certaţi cu legea, transpune aceste aspecte în “Crimă şi pedeapsă”, “Fraţii Karamazov”, “Demonii”. ( Bibliografie – Cosma, Doru, De la Dante la Zola, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1978)

Cazuri celebre. "Florile răului", ultraj la morala publică

Autor: ALINA IONESCU

24 martie 2012 – 00:01

 

http://www.jurnalul.ro/special/cazuri-celebre-florile-raului-ultraj-la-morala-publica-607894.htm

Foto: Thinkstock

La vârsta de 36 de ani, Clarles Baudelaire a revoluţionat întrega lirică franceză şi europeană. A inspirat mulţi compozitori: Claude Debussy, Gabriel Fauré, Alban Berg, Karlheinz Stockhausen şi, mai nou, Mylène Farmer au scris muzică pe versurile lui.
Traducător al "Povestirilor extraordinare" a lui Edgar Poe, Baudelaire îşi adună într-un volum poeziile risipite prin diferite reviste ori numai recitate în cercurile de prieteni, pe care îl publică după 15 ani.

Este vorba despre controversatul său volum "Les fleures du mal" ("Florile răului"). Volumul a fost tipărit într-un grupaj de 18 poezii, prima dată în 1855, în "Revue de deux mondes", întâmpinând opoziţia criticii. În decembrie 1856, Baudelaire încheie contractul de editare a "Les fleures du mal", cartea fiind publicată după şase luni, în iunie 1857, timp în care autorul, din dorinţa de perfecţiune, a realizat o carte cu o structura unitară, armonios articulată. Frumuseţea sinistră şi rece a cărţii a fost contestată de presă, inclusiv de Ministerul de Interne, sub acuzaţia de ultraj la morala publică şi religioasă, la scurt timp după pronunţarea hotărârii de achitare a lui Flaubert în cazul "Doamnei Bovary" (Cosma, Doru, De la Dante la Zola, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1978).

Baudelaire face demersuri pentru a salva de la confiscare exemplarele nevândute ale cărţii, pentru încetarea urmăririi penale prin apelarea la unele persoane potentate ale regimului, dar şi prin prietenii săi care publicau articole apreciind stilul ales al acestuia. Toate acestea se dovedesc inutile, Baudelaire fiind trimis în judecată la secţia a şasea a Tribunalului corecţional al Senei. Împotriva acuzaţiilor de proslavire a răului, a prezentării viciilor în toată oroarea, cu ajutorul avocatului său, Chaix d’Est-Ange, menţionează bunele sale intenţii exprimate în titlul şi prefaţa cărţii, faptul că opera sa trebuie analizată în ansamblul său, totodată comparând opera sa cu cea a altor mari scriitori.

Asupra aspectelor supuse judecăţii, instanţa a pronunţat sentinţa de condamnare, în ziua dezbaterilor de fond a cauzei, şi anume pedeapsa amenzii de 300 de franci pentru ultraj la morala publică. Baudelaire recurge la oficiile împărătesei Eugenia de a interveni pe lângă ministrul de Justiţie pentru exonerarea de amendă aplicată de tribunal, fapt care se finalizează cu reducerea amenzii la 50 de franci.

În 1946, la 79 de ani de la moartea poetului, s-a elaborat un proiect de lege care permitea reviziurea unei hotărâri penale pentru o operă literară prin trecerea unui termen de 20 de ani de la rămânerea definitivă a sentinţei. În baza acestei legi, în mai 1949, la Curtea de Casaţie a fost rejudecat procesul lui Baudelaire, hotărarea pronunţată de instanţă fiind desfiinţarea sentinţei de condamnare a lui Baudelaire, implicit reabilitarea postumă a poetului.

Madame Bovary l-a băgat în proces pe Flaubert

http://www.jurnalul.ro/carte/madame-bovary-l-a-bagat-in-proces-pe-flaubert-607310.htm

Autor: ALINA IONESCU

17 martie 2012

Un moment de răscruce în evoluţia literaturii franceze în ceea ce priveşte lupta pentru libertatea creaţiei literare îl reprezintă romanul lui Gustave Flaubert „Doamna Bovary”, cunoscut şi sub denumirea de „Povestea adulterului unei femei din provincie”.
Subiectul romanului, sugerat de devotatul său prieten Louis Bouilhet, îl reprezintă drama conjugală a soţilor Delamare, transpusă în roman, cu o serie de adăugiri, prin Charles şi Emma Bovary.
Dificultatea redactării, aproape cinci ani de zbucium creator, s-a datorat dorinţei de a scrie o carte cum nu mai fusese scrisă până atunci. După finalizarea acesteia, Flaubert expediază manuscrisul în vederea publicării către „La revue de Paris”, de unde primeşte însă aprecieri negative şi i se solicită unele schimbări din textul roma­nului. Agitaţia stârnită în jurul romanului, mai ales de polemica din notele schimbate de autor cu redacţia revistei, atrage atenţia autorităţilor spre pretinsa imoralitate a Doamnei Bovary. Din cauza publicării unui articol ce conţinea pasaje eliminate, autorităţile considerând că s-au încălcat normele moralei publice au sesizat instanţa cu învinuirea autorului de ultraj la morala publică şi religiosă, în scopul interzicerii publicării romanului.
În faţa Tribunalului din Paris, Flaubert este apărat de avocatul cu o reputaţie deosebită, Senard, care redă conţinutul romanului, încercând să extindă aprecierea ce s-ar face doar asupra pasajelor incriminate.
Aceste pasaje din roman constau în descrierea acelor momente care preced seducerea tinerei femei de către prietenul ei Rudolf Boulange; apologia adulterului („mediocritatea vieţii casnice o împingea spre fantezii costisitoare, duioşia conjugală spre fantezii adultere”); gândurile femeii în timpul spovedaniei (de unde reiese acuzaţia de blasfemie). La aceste acuzaţii, argumentele apărării s-au bazat, prin comparaţie cu descrie­rile unor scene asemănătoare a altor reprezentanţi ai literaturii franceze, pe modul rezervat de prezentare de către autor a unor asemenea situaţii, scopul descrierii acestui viciu fiind  acela de a avertiza tinerele femei prin expunerea chinurilor şi părerilor de rău ale eroinei care culminează cu moartea ei îngrozitoare.
Asupra acestor aspecte, instanţa de judecată a pronunţat hotărârea de achitare. Toate acestea au contribuit la notorietatea operei care desigur nu avea nevoie de o astfel de publicitate, fiind una dintre cele mai mari opere ale literaturii universale

Cum a scăpat Dante de arderea pe rug şi de decapitare

Autor: ALINA IONESCU

10 martie 2012

http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/cum-a-scapat-dante-de-arderea-pe-rug-si-de-decapitare-606616.htm

 Foto: Din volumul „La Divina Comedia – Xilogravuri” de G. S . Béla, 1976, Editura Dacia/Colecţia Iustin Zegrea 

Sau cum dintr-o serie de nenorociri s-a născut Divina Comedie.

De-a lungul istoriei au existat înfruntări pentru hegemonie, între două supraputeri cu aspiraţii ecumenice: papalitatea şi puterea laică. Un capitol important al acestei confruntări s-a desfăşurat pe scena politică a Italiei între secolele al XII-lea şi al XIV-lea, când guelfii recunoşteau puterea spirituală a papei asupra creştinilor, şi ghibelinii sprijineau împăratul. Printre susţinătorii ghilbelinilor era şi marele poet Dante Alighieri.

El a considerat de datoria sa să-şi spună cuvântul de cărturar, acţionând ca interlocutor între reprezentanţii celor două tabere. Pentru că în perioada cât a deţinut funcţii publice a desfăşurat diferite acţiuni ce au atras ura guelfilor, împotriva sa şi a altor trei dregători s-au introdus acţiuni în justiţie (27 ianuarie 1302), având ca obiect săvârşirea a opt diferite infracţiuni de drept comun (înşelăciune, furt, delapidare, luare de mită etc.) formulate colectiv şi generic fără o determinare în timp şi spaţiu.

 Hotărârea instanţei a constat în aplicarea pedepsei amenzii de 5.000 de florini. Din cauza neexecutării pedepsei, instanţa a pronunţat la 10 martie 1302 o nouă hotărare, cuprinzând condamnarea la ardere pe rug. În ambele situaţii, hotărârile condamnatoare au fost date cu nesocotirea unor principii de drept penal şi de procedură penală, întrevăzându-se substratul politic al condamnării (lipsa totală a probelor de vinovăţie, judecata inculpaţilor în de­vălmăşie, neindividualizarea infracţiunilor decât prin denumirea acestora, judecata cu efecte definitive înainte de expirarea termenelor legale înăuntru cărora era somat să se înfăţişeze la instanţă pentru a se dezvinovăţi, emiterea unei legi cu efect retroactiv pentru a-l putea supune pe poet urmăririi penale). 

Condamnarea nedreaptă l-a silit pe scriitor, pentru a-şi cruţa viaţa, să aleagă calea exilului prin multe regiuni ale Italiei şi chiar în afara Peninsulei. În această perioadă, speranţa de a se reîntoarce în ţară a reînviat datorită campaniei de „pacificare” întreprinsă de împăratul Henric al VII-lea de Luxemburg, pe care l-a sprijinit. Acuzat că ar fi un trădător de patrie, în 1315 este din nou condamnat la moarte, şi anume prin aplicarea pedepsei decapitării alături de cea a confiscării şi distrugerii bunurilor şi condamnării la moarte şi a fiilor săi. Şi de această dată, soluţia aleasă de Dante este exilul, unde îşi finalizează una dintre cele mai importante cărţi „Divina comedie”, în care se află ecourile evenimentelor ce i-au marcat existenţa.

Procesul lui Dante a fost rejudecat la Arrezzo, în 1966, la solicitarea unor jurişti şi istorici invocându-se argumente istorice şi de drept, asupra cărora instanţa a pronunţat o hotărâre de achitare. (Cosma, Doru, De la Dante la Zola, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1978)

http://comunitateadeadvocacy.wordpress.com/category/audieri-publice/

ONEŞTI - 21 decembrie 2011

Audierea Publică pe tema “Transparenţa alocării fondurilor nerambursabile de la bugetul local pentru societatea civilă”

http://societal.ro/ro/comunitate/articole/comunicat-de-presa-%C3%A2%EF%BF%BD%E2%80%9C-post-audiere-publica-330.html

COALIŢIA DE LOBBY ŞI ADVOCACY ONEŞTI, cu susţinerea tehnică a Academiei de Advocacy – Timişoara a organizat marţi, 20 decembrie 2011, ora 16:30, la sediul Filialei Cozânzeana a Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” Oneşti, Bacău, o audiere publică pe tema transparenţei alocării fondurilor nerambursabile de la bugetul local pentru societatea civilă. Audierea publică a fost al doilea eveniment ce face parte din ciclul de consultări publice pe subiectul„Vizibilitatea ONG-urilor şi transparenţa alocării fondurilor nerambursabile de la bugetul local”.

Audierea publică a oferit reprezentanţilor grupurilor de interese din Oneşti, la care s-au raliat ONG-uri din Bacău, Adjud, Şebeş şi Alba, un cadru transparent în exprimarea opiniilor vis-a-vis de modul în care procedurile actuale de alocare a fondurilor nerambursabile de la bugetul local sunt suficient de transparente, respectiv cum ne asigurăm că ele nu conduc la atribuiri netransparente şi preferenţiale. În cadrul audierii publice, reprezentanţii Asociaţiei Pro Democraţia, Dl. Prof. Constantin Stăcescu a propus realizarea unei proceduri cadru, standardizate, de atribuire a finanţărilor nerambursabile de la bugetul local, ca fiind necesară pentru asigurarea egalităţii de şanse şi acces la finanari a tuturor entităţilor private neguvernamentale. În completare, Dl. Prof. Liviu Neagoe a propus pentru transparentizare a se avea în vedere, pe de o parte, să se asigure popularizarea cât mai largă a metodologiei, programele şi proiectele să fie de interes public local, iar acordarea finanţărilor să se realizeze în două sesiuni pe an, clar stabilite, iar pe de altă parte să fie dovedită capacitatea organizatorică şi funcţională a beneficiarului finanţării.

Acestea sunt doar două opinii colectate în cadrul audierii publice din 20 decembrie 2011 pe tema transparenţei alocării fondurilor nerambursabile de la bugetul local pentru societatea civilă. Cu acest prilej, au fost depuse 18 depoziţii scrise din partea următorilor: Alina Ionescu (doctorand), Dediu Nicolae (mediator), Fundaţia „Împreună pe Calea Vieţii”, Asociaţia “Amicii Colegiului Petru Poni”, Asociaţia Pro Democraţia – Clubul Oneşti, Clubul Montan “REFUGIUL Oneşti”, Asociaţia “Binecuvântaţi Copiii”, Asociaţia ,,Bucuria celor necăjiţi" Oneşti, Grupul de Iniţiativă Civică şi Alternativă Locală Oneşti, Asociaţia de Tineret ONESTIN, Clubul BIKE MOTION Oneşti, Asociaţia Clubul de Turism Montan Şandru-Oneşti, Asociaţia “Sunetul Muzicii” Sebeş, Liga Scriitorilor Români Filiala Alba, Centrul  Regional  de  Mediere  Bacău, Asociaţia „Casa Noastră Comună”, Grupul Social Civic Oneşti şi Fonoca Simona Diana (voluntar) şi 6 depoziţii verbale. Lista persoanelor care au prezentat depoziţii şi conţinutul integral al acestora, pot fi consultate pe adresa web: http://comunitateadeadvocacy.wordpress.com.

Comisia de experţi, formată din: Prof. MIHAIL DUMACHE – expert sociologie şi politici publice; Dl. PETRU DONE – jurnalist, expert relaţii publice şi comunicare de masă; Prof. MIHAELA COJOCARU – Specialist comunicare, Asociaţia pentru Educaţie şi Formare Bacău, şi Mediator MARIANA ANGHELUŢĂ-BRATU - Cabinet Individual de Psihologie, va analiza toate depoziţiile depuse şi va efectua un raport sinteză, care cuprinde prelucrarea tuturor punctelor de vedere depuse de martori, toate opiniile colectate din mass media ulterior audierii publice, sugestii şi recomandări. Toate documentele scrise depuse de martori se vor regăsi în anexa acestui raport. Rezultatele se vor face cunoscute, ulterior evenimentului, printr-o conferinţă de presă, publicaţia sinteză fiind transmisă martorilor, factorilor de decizie şi mass-mediei.

COALIŢIA DE LOBBY ŞI ADVOCACY ONEŞTI,

Informaţii suplimentare:

http://comunitateadeadvocacy.wordpress.com

Lobby-ist: Gaman Cătălin: 0740899991;

Comunicator: Brăescu Virginia-Smărăndiţa: 0740367379;

E-mail: comunitateadeadvocacy@gmail.com

http://www.liderjust.ro/contact/

Procesul lui I.L. Caragiale

http://www.jurnalul.ro/special/procesul-lui-i-l-caragiale-605934.htm

Autor: ALINA IONESCU

4 martie 2012

Foto: Muzeul Naţional al Literaturii Române

Puţini ştiu că marele dramaturg roman, I. L. Caragiale, şi-a părăsit ţara pentru a-şi petrece restul zilelor în Germania din cauza amărăciunii pricinuite de experienţa judiciară şi pseudoliterară dată de procesul Caragiale-Caion. So­cietatea contemporană lui, prezentată cu luciditate şi sarcasm inegalabil, acea lume a „miticilor”, a părăsit-o din cauza atacurilor la adresa ta­lentului său, afirmând că „nu am ce căuta într-o ţară unde linguşirea şi hoţia sunt virtuţi, iară munca şi talentul sunt viţii demne de compătimit”.
Evenimentul care a determinat această hotărâre radicală a fost procesul pe care acesta l-a intentat împotriva tânărului scriitor Const. Al. Ionescu, cunoscut sub pseudonimul Caion, sprijinit şi inspirat în acţiunile sale de duşmanul junimismului Alexandru Macedonski.
Ceea ce a stat la baza acţiunilor lui Caion a fost articolul publicat de Caragiale pe 6 mai 1901 sub denumirea „Un frizer-poet şi o damă care trebuie să se scarpine-n cap” ce conţinea un comentariu ironic la un text trimis de acesta privitor la parul iubitei. Ca replică, Caion îl acuza pe I.L. Caragiale, în articolul intitulat „Domnule Caragiale” publicat în „Revista li­terară” la 30 noiembrie 1901, în aceeaşi revistă publică un alt articol acuzându-l că ar fi plagiat „Năpasta” după o piesă ungurească a lui Kemeny Istvan  intitulată „Nenorocul”, tradusă în româneflte de Alexandru Bogdan la Braşov în 1834. Hotărât să pună capăt echivocului, Caragiale introduce acţiune în justiţie împotriva lui Caion. La scurt timp, pe 10 decembrie 1901, în aceeaşi revistă, cel din urmă publică un alt articol „Domnul Caragiale n-a plagiat, a copiat” ce conţinea rezumatul piesei maghiare.
În timpul procesului, Caragiale ajutat de avocatul său, Barbu Ştefănescu Delavrancea, reuşeşte să demonstreze în faţa instanţei falsificarea do­cumentului prezentat de Caion, dar şi că autorul şi traducătorul acelei opere nu existau. Demascat, Caion, susţinut de Macedonski, revine asupra acuzaţiei iniţiale, afirmând că opera plagiată este „Puterea întunericului” de Tolstoi. Deşi această nouă acuzaţie de calomnie depăşea limitele actului de sesizare a instanţei, aceasta s-a pronunţat asupra acestei cereri datorită puterii discreţionare şi imprudenţei lui Caragiale care a intervenit în proces dorind să înlăture orice acuzaţie împotriva sa.
Dovedindu-se nevinovaţia lui Caragiale asupra ambelor acuzaţii de plagiere, instanţa îl condamnă pe Caion, deşi nu era prezent la ultimul termen de judecată, la închisoare corecţională şi la 500 de lei amendă penală, precum şi la 10.000 lei despăgubiri civile. Această hotărâre este atacată de Caion, care de această dată este asistat de doi avocaţi valoroşi, Tanoviceanu şi Danielopolu. În cadrul procesului de rejudecare a cauzei, Caion a recunoscut că acuzaţia iniţială – de plagiere a lui Kemeny – a fost făcută pentru a provoca polemică dar continuă să afirme că există asemănări, nu de subiect, ci legate de modalitatea de abordare a subiectului, între piesa „Năpasta” şi „Puterea întune­ricului”.
Soluţia pronunţată de instanţă a fost una surprinzătoare şi anume achitarea lui Caion deşi ulterior s-a dovedit eroarea juraţilor în aprecierea cauzei.
Această eroare a fost reparată la cererea Muzeului Naţional al Literaturii  Române după 70 de ani de la pronunţarea acestei ultime hotărâri,  prea târziu pentru Caragiale, care a murit în 1912.

http://www.youngprofessionals.ro/membri/pag/26.html

http://www.evenimentestudentesti.ro/categorii-evenimente/cariera/2011/11/conferinta-%E2%80%9Cdespre-valori-in-cariera-ta%E2%80%9D/

http://flacarais.ro/cms/site/f_is/news/conferinta_liderjust_la_iasi_despre_valori_in_cariera_ta_56314.html