Un moment de răscruce în evoluţia literaturii franceze în ceea ce priveşte lupta pentru libertatea creaţiei literare îl reprezintă romanul lui Gustave Flaubert „Doamna Bovary”, cunoscut şi sub denumirea de „Povestea adulterului unei femei din provincie”.
Subiectul romanului, sugerat de devotatul său prieten Louis Bouilhet, îl reprezintă drama conjugală a soţilor Delamare, transpusă în roman, cu o serie de adăugiri, prin Charles şi Emma Bovary.
Dificultatea redactării, aproape cinci ani de zbucium creator, s-a datorat dorinţei de a scrie o carte cum nu mai fusese scrisă până atunci. După finalizarea acesteia, Flaubert expediază manuscrisul în vederea publicării către „La revue de Paris”, de unde primeşte însă aprecieri negative şi i se solicită unele schimbări din textul romanului. Agitaţia stârnită în jurul romanului, mai ales de polemica din notele schimbate de autor cu redacţia revistei, atrage atenţia autorităţilor spre pretinsa imoralitate a Doamnei Bovary. Din cauza publicării unui articol ce conţinea pasaje eliminate, autorităţile considerând că s-au încălcat normele moralei publice au sesizat instanţa cu învinuirea autorului de ultraj la morala publică şi religiosă, în scopul interzicerii publicării romanului.
În faţa Tribunalului din Paris, Flaubert este apărat de avocatul cu o reputaţie deosebită, Senard, care redă conţinutul romanului, încercând să extindă aprecierea ce s-ar face doar asupra pasajelor incriminate.
Aceste pasaje din roman constau în descrierea acelor momente care preced seducerea tinerei femei de către prietenul ei Rudolf Boulange; apologia adulterului („mediocritatea vieţii casnice o împingea spre fantezii costisitoare, duioşia conjugală spre fantezii adultere”); gândurile femeii în timpul spovedaniei (de unde reiese acuzaţia de blasfemie). La aceste acuzaţii, argumentele apărării s-au bazat, prin comparaţie cu descrierile unor scene asemănătoare a altor reprezentanţi ai literaturii franceze, pe modul rezervat de prezentare de către autor a unor asemenea situaţii, scopul descrierii acestui viciu fiind acela de a avertiza tinerele femei prin expunerea chinurilor şi părerilor de rău ale eroinei care culminează cu moartea ei îngrozitoare.
Asupra acestor aspecte, instanţa de judecată a pronunţat hotărârea de achitare. Toate acestea au contribuit la notorietatea operei care desigur nu avea nevoie de o astfel de publicitate, fiind una dintre cele mai mari opere ale literaturii universale
Subiectul romanului, sugerat de devotatul său prieten Louis Bouilhet, îl reprezintă drama conjugală a soţilor Delamare, transpusă în roman, cu o serie de adăugiri, prin Charles şi Emma Bovary.
Dificultatea redactării, aproape cinci ani de zbucium creator, s-a datorat dorinţei de a scrie o carte cum nu mai fusese scrisă până atunci. După finalizarea acesteia, Flaubert expediază manuscrisul în vederea publicării către „La revue de Paris”, de unde primeşte însă aprecieri negative şi i se solicită unele schimbări din textul romanului. Agitaţia stârnită în jurul romanului, mai ales de polemica din notele schimbate de autor cu redacţia revistei, atrage atenţia autorităţilor spre pretinsa imoralitate a Doamnei Bovary. Din cauza publicării unui articol ce conţinea pasaje eliminate, autorităţile considerând că s-au încălcat normele moralei publice au sesizat instanţa cu învinuirea autorului de ultraj la morala publică şi religiosă, în scopul interzicerii publicării romanului.
În faţa Tribunalului din Paris, Flaubert este apărat de avocatul cu o reputaţie deosebită, Senard, care redă conţinutul romanului, încercând să extindă aprecierea ce s-ar face doar asupra pasajelor incriminate.
Aceste pasaje din roman constau în descrierea acelor momente care preced seducerea tinerei femei de către prietenul ei Rudolf Boulange; apologia adulterului („mediocritatea vieţii casnice o împingea spre fantezii costisitoare, duioşia conjugală spre fantezii adultere”); gândurile femeii în timpul spovedaniei (de unde reiese acuzaţia de blasfemie). La aceste acuzaţii, argumentele apărării s-au bazat, prin comparaţie cu descrierile unor scene asemănătoare a altor reprezentanţi ai literaturii franceze, pe modul rezervat de prezentare de către autor a unor asemenea situaţii, scopul descrierii acestui viciu fiind acela de a avertiza tinerele femei prin expunerea chinurilor şi părerilor de rău ale eroinei care culminează cu moartea ei îngrozitoare.
Asupra acestor aspecte, instanţa de judecată a pronunţat hotărârea de achitare. Toate acestea au contribuit la notorietatea operei care desigur nu avea nevoie de o astfel de publicitate, fiind una dintre cele mai mari opere ale literaturii universale
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu