Lupta pentru eliminarea violenței împotriva femeii
"Studiul femeii mi s-a părut întotdeauna mai
interesant decât al bărbatului, fiindcă la bărbați faci înconjorul faptelor, și
faptele sunt rareori prea interesante, pe când femeia are o rezervă de material
sufletesc, în căutarea căruia poți pleca într-o aventuroasă cercetare, plină de
surprize" menționa Hortensia Papadat-Bengescu.
Pentru mulți scriitori, pictori, sculptori,
muzicieni, filosofi inclusiv oameni de ştiinţă femeia, prin
frumuseţea ei fizică şi morală, reprezintă marele stimulent al vieţii.
Dar ce se întâmplă atunci
când drepturile ei sunt încalcate, când este supusă diferitelor forme de
violență?
Studiile științifice în acest domeniu sunt relativ
puține, iar datele oficiale nu reflectă, decât în mică măsură, amploarea
violenței intrafamiliale, așa cum se manifestă aceasta, în prezent.
La nivelul întregii societăți românești, există o
atitudine de mare toleranță față de violența în cuplu, aproximativ jumatate din
populație considerând violența în familie ca un fenomen normal. De aici apare întrebarea:
Este firesc ca aceasta violență să existe în societățile democrate în cadrul
cărora există diferite organisme care militează pentru protejarea drepturilor
omului? Răspunsul ar trebui să fie NU! Democratizarea în cadrul familiei presupune
egalitate, respect reciproc, autonomie, luare de decizii prin comunicare și
absența violenței, putând funcționa ca o modalitate de legitimare a
comportamentelor familiale. Totuși sunt numeroase cazurile în care există
acte de violență îndreptate împotriva femeilor.
Deși nu există o definiție recunoscută în plan
internațional a expresiei „violența împotriva femeilor”, Organizația Națiunilor
Unite (O.N.U.) o definește ca reprezentând toate actele de violență îndreptate
împotriva femeilor și care provoacă sau pot provoca femeilor un prejudiciu sau
suferințe fizice, sexuale sau psihologice, inclusiv amenințarea cu astfel de
acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, indiferent dacă
acestea au loc în viața publică sau în viața privată. Ea se manifestă diferit
în societăți diferite, putând să meargă de la abuz psihologic şi fizic în
familie la căsătorie forţată la vârste mici şi alte practici violente.
Toate formele de violenţă împotriva femeii sunt
încălcări inacceptabile ale drepturilor omului şi stau în calea egalităţii de
şanse dintre femei şi bărbaţi si, cel mai important, pot lăsa urme psihologice
adânci, pot afecta sănătatea femeilor și a fetelor în general, inclusiv sănătatea
sexuală și reproductivă și pot conduce uneori chiar la pierderea vieții.
De-a lungul timpului, au existat diferite forme de
manifestare împotriva acestui flagel. Printre cele mai importante, menționez
lupta celor 3 surori Mirabal, activiste pentru drepturile femeilor în Republica
Dominicană, care au fost ucise la ordinul dictatorului Rafael Trujillo
(1930-1961). În memoria lor, activiștii pentru drepturile de gen au stabilit în
1981 ca pe 25 noiembrie să fie sărbatorită ziua împotriva violenței asupra
femeilor. Însă după 18 ani- pe 17 decembrie 1999- prin rezoluția nr. 54/134,
Adunarea Generală O.N.U. a declarat ziua de 25 noiembrie – “Ziua internațională
pentru eliminarea violenței împotriva femeilor”.
În prezent acțiunile internaționale care atrag
atenția asupra faptului că violența împotriva femeii se desfășoară între 25
noiembrie și 10 decembrie (Ziua internațională a drepturilor omului),
cuprinzând și Ziua mondială de luptă împotriva S.I.D.A. (1 decembrie) și
Comemorarea masacrului de la
Montreal (6 decembrie 1989, când 14 studente la Politehnica au fost
împușcate de un bărbat care s-a considerat nedreptățit de intrarea femeilor în
domenii profesionale de tradiție masculină).
Violența reprezintă, de drept, o problemă care
necesită corecție. De acea atitudine tolerantă față de formele de violență, ce
crează un mediu propice pentru manifestarea lor, împreună cu ideea tradițională că "rufele murdare trebuie
spălate în familie", conduc la atitudini de neimplicare a celor către care
victima se adresează. Rezultatul fiind creșterea sentimentului de izolare,
stigma și frică. Sunt situații în care familia și prietenii pot să nu o creadă,
sau pot să-i spună că ea este de vina și astfel teama, rușinea sau chiar din
convingerea că merită ceea ce li se întâmplă, numeroase femei tolerează violența
partenerilor de viață.
Societatea nu ar trebui să accepte să promoveze agresivitatea, ca atribut
al masculinității. Întrucât cel mai mare impact asupra publicului îl are mass-media
care reprezintă fenomenul de violență ca fiind ceva senzațional, prin acele situații ce
au un uz excesiv de violență (lovituri
cauzatoare de moarte, crime, maltratări, etc.), ignorându-se
faptul că nu ar trebui acceptată nici o formă a violenței pentru că nu există o
scală la nivel moral a gravității acesteia.
Probabil sunt mulți cei care
consideră că statisticile făcute în acest domeniu nu ar trebui să fie îngrijorătoare.
Dimpotrivă, consider că ar trebui să fie tras un semnal de alarmă, femeia
bătută nu trebuie să se transforme într-un procent întrucât intensitatea
violențelor și frecvența lor nu poat fi exprimate în cifre.
Atunci când o femeie este
abuzată, ea nu va recunoaște pentru că aproape nu-i vine să credă că incidentul
a avut loc. Instituțiile competente, organizațiile neguvernamentale inclusiv biserica,
trebuie să facă pași importanți în exprimarea dezacordului, în ceea ce privește
violența, prin campaniile desfășurate arătând că pasivitatea nu este cea mai
bună soluție.
Domeniul legislativ (în prezent
cu reglementările din Codul penal privind măsurile și pedepsele pentru
persoanele care săvârșesc acte de violență cauzatoare de suferințe fizice și
psihice asupra membrilor familiei dar și din Legea nr. 217/2003 privind
prevenirea și combaterea violenței în familie) a făcut pași timizi în direcția corectării modului
în care este percepută poziția celor două sexe în spatiul public și în cel
privat, însă nu același lucru se poate spune și despre mentalitățile și
prejudecățile prezente în societatea românească.
Fiecare agresor știe că violența nu are un efect
pozitiv dar totuși apelează la acest comportament inuman pentru că inițial
a fost un model preluat din familie iar
ulterior întărit de societate la care se adaugă și faptul că nu știe o altă metodalitate de rezolvare a
problemelor și frustrărilor personale.
Pentru că majoritatea incidentelor au loc "în spatele ușilor
închise", iar ceea ce se cunoaște reprezintă numai o mică parte, vă
propun să meditați asupra acestiei teme și nu în ultimul rând la importanța
femeii din viața dumneavoastră, fie ea mama, sora, soție, prietenă chiar și femeia ce o
întâlniți pe stradă.
