Foto: Din volumul „La Divina Comedia – Xilogravuri” de G. S . Béla, 1976, Editura Dacia/Colecţia Iustin Zegrea
Sau cum dintr-o serie de nenorociri s-a născut Divina Comedie.
De-a lungul istoriei au existat înfruntări pentru hegemonie, între două supraputeri cu aspiraţii ecumenice: papalitatea şi puterea laică. Un capitol important al acestei confruntări s-a desfăşurat pe scena politică a Italiei între secolele al XII-lea şi al XIV-lea, când guelfii recunoşteau puterea spirituală a papei asupra creştinilor, şi ghibelinii sprijineau împăratul. Printre susţinătorii ghilbelinilor era şi marele poet Dante Alighieri.
El a considerat de datoria sa să-şi spună cuvântul de cărturar, acţionând ca interlocutor între reprezentanţii celor două tabere. Pentru că în perioada cât a deţinut funcţii publice a desfăşurat diferite acţiuni ce au atras ura guelfilor, împotriva sa şi a altor trei dregători s-au introdus acţiuni în justiţie (27 ianuarie 1302), având ca obiect săvârşirea a opt diferite infracţiuni de drept comun (înşelăciune, furt, delapidare, luare de mită etc.) formulate colectiv şi generic fără o determinare în timp şi spaţiu.
Hotărârea instanţei a constat în aplicarea pedepsei amenzii de 5.000 de florini. Din cauza neexecutării pedepsei, instanţa a pronunţat la 10 martie 1302 o nouă hotărare, cuprinzând condamnarea la ardere pe rug. În ambele situaţii, hotărârile condamnatoare au fost date cu nesocotirea unor principii de drept penal şi de procedură penală, întrevăzându-se substratul politic al condamnării (lipsa totală a probelor de vinovăţie, judecata inculpaţilor în devălmăşie, neindividualizarea infracţiunilor decât prin denumirea acestora, judecata cu efecte definitive înainte de expirarea termenelor legale înăuntru cărora era somat să se înfăţişeze la instanţă pentru a se dezvinovăţi, emiterea unei legi cu efect retroactiv pentru a-l putea supune pe poet urmăririi penale).
Condamnarea nedreaptă l-a silit pe scriitor, pentru a-şi cruţa viaţa, să aleagă calea exilului prin multe regiuni ale Italiei şi chiar în afara Peninsulei. În această perioadă, speranţa de a se reîntoarce în ţară a reînviat datorită campaniei de „pacificare” întreprinsă de împăratul Henric al VII-lea de Luxemburg, pe care l-a sprijinit. Acuzat că ar fi un trădător de patrie, în 1315 este din nou condamnat la moarte, şi anume prin aplicarea pedepsei decapitării alături de cea a confiscării şi distrugerii bunurilor şi condamnării la moarte şi a fiilor săi. Şi de această dată, soluţia aleasă de Dante este exilul, unde îşi finalizează una dintre cele mai importante cărţi „Divina comedie”, în care se află ecourile evenimentelor ce i-au marcat existenţa.
Procesul lui Dante a fost rejudecat la Arrezzo, în 1966, la solicitarea unor jurişti şi istorici invocându-se argumente istorice şi de drept, asupra cărora instanţa a pronunţat o hotărâre de achitare. (Cosma, Doru, De la Dante la Zola, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1978)
