Cazuri celebre. "Florile răului", ultraj la morala publică
Autor: ALINA IONESCU
24 martie 2012 – 00:01
Foto: Thinkstock
La vârsta de 36 de ani, Clarles Baudelaire a revoluţionat întrega lirică franceză şi europeană. A inspirat mulţi compozitori: Claude Debussy, Gabriel Fauré, Alban Berg, Karlheinz Stockhausen şi, mai nou, Mylène Farmer au scris muzică pe versurile lui.
Traducător al "Povestirilor extraordinare" a lui Edgar Poe, Baudelaire îşi adună într-un volum poeziile risipite prin diferite reviste ori numai recitate în cercurile de prieteni, pe care îl publică după 15 ani.
Traducător al "Povestirilor extraordinare" a lui Edgar Poe, Baudelaire îşi adună într-un volum poeziile risipite prin diferite reviste ori numai recitate în cercurile de prieteni, pe care îl publică după 15 ani.
Este vorba despre controversatul său volum "Les fleures du mal" ("Florile răului"). Volumul a fost tipărit într-un grupaj de 18 poezii, prima dată în 1855, în "Revue de deux mondes", întâmpinând opoziţia criticii. În decembrie 1856, Baudelaire încheie contractul de editare a "Les fleures du mal", cartea fiind publicată după şase luni, în iunie 1857, timp în care autorul, din dorinţa de perfecţiune, a realizat o carte cu o structura unitară, armonios articulată. Frumuseţea sinistră şi rece a cărţii a fost contestată de presă, inclusiv de Ministerul de Interne, sub acuzaţia de ultraj la morala publică şi religioasă, la scurt timp după pronunţarea hotărârii de achitare a lui Flaubert în cazul "Doamnei Bovary" (Cosma, Doru, De la Dante la Zola, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1978).
Baudelaire face demersuri pentru a salva de la confiscare exemplarele nevândute ale cărţii, pentru încetarea urmăririi penale prin apelarea la unele persoane potentate ale regimului, dar şi prin prietenii săi care publicau articole apreciind stilul ales al acestuia. Toate acestea se dovedesc inutile, Baudelaire fiind trimis în judecată la secţia a şasea a Tribunalului corecţional al Senei. Împotriva acuzaţiilor de proslavire a răului, a prezentării viciilor în toată oroarea, cu ajutorul avocatului său, Chaix d’Est-Ange, menţionează bunele sale intenţii exprimate în titlul şi prefaţa cărţii, faptul că opera sa trebuie analizată în ansamblul său, totodată comparând opera sa cu cea a altor mari scriitori.
Asupra aspectelor supuse judecăţii, instanţa a pronunţat sentinţa de condamnare, în ziua dezbaterilor de fond a cauzei, şi anume pedeapsa amenzii de 300 de franci pentru ultraj la morala publică. Baudelaire recurge la oficiile împărătesei Eugenia de a interveni pe lângă ministrul de Justiţie pentru exonerarea de amendă aplicată de tribunal, fapt care se finalizează cu reducerea amenzii la 50 de franci.
În 1946, la 79 de ani de la moartea poetului, s-a elaborat un proiect de lege care permitea reviziurea unei hotărâri penale pentru o operă literară prin trecerea unui termen de 20 de ani de la rămânerea definitivă a sentinţei. În baza acestei legi, în mai 1949, la Curtea de Casaţie a fost rejudecat procesul lui Baudelaire, hotărarea pronunţată de instanţă fiind desfiinţarea sentinţei de condamnare a lui Baudelaire, implicit reabilitarea postumă a poetului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu