Medierea

                                                           Alina Ionescu

În contextul economico-social și al armonizării legislației interne cu reglementările internaționale și al integrării României în structurile Uniunii Europene, au început să apară în legislația română reglementări specifice a noilor metode de soluționare a conflictelor printre care și medierea, care este reglementată în prezent de Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificarile și completările ulterioare.

Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, “ Medierea reprezintă o modalitate facultativă de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate și confidențialitate”.

În ceea ce priveste natura conflictelor/cauzelor care poate fi supus medierii menționam: conflictele de civile (revendicări, succesiuni, pretenții, etc.), conflicte comerciale, conflictele individuale de muncă, conflicte de familie (divorțuri, încredințare de minori, partaje de bunuri comune, pensii de întreținere, etc.), conflicte penale în care legea dispune că părţile se pot împăca, iar ancheta judiciară se pune în mişcare numai la plângerea persoanei prejudiciate. Nu pot fi supuse medierii conflictele colective de muncă, identitatea persoanei şi cauzele penale pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, de exemplu, în cazul unui accident de circulaţie, în cazul unui omor din culpă.

Fiind o instituție nou reglementată în România și rar utilizată și cunoscută ca atare de către justițiabili, voi prezenta avantajele acestei proceduri de mediere care în statele puternice din Uniunea Europeana, de exemplu Germania, este o procedura prealabilă obligatorie în cazul conflictelor minore, un real fine de neprimire pentru instanta de judecata.

În ceea ce privește instanța de judecată, principalul avantaj al medierii constă în degrevarea instanțelor de numărul mare de cazuri. În acest sens se poate vorbi despre eliberarea instanțelor de cauzele cu caracter minor, ceea ce permite o atenție sporită asupra cauzelor mai complicate, o schimbare a priorității abordarii cauzelor de către judecători și implicit o crește a calitatea actului de justiție. Din punct de vedere financiar, efectul medierii ar fi scăderea costurilor presupuse de organizarea unui proces în instanță, costuri ce pot fi redirectionate spre beneficial justițiabililor.

Pentru părtile în conflict, medierea prezintă numeroase avantaje. În primul rând, costuri în bani mai mici decât la instanța de judecată deoarece în cazul medierii nu se plătesc taxe de timbru, expertize etc., iar onorariul unui mediator este suportat solidar de către părți, fiind considerabil mai mic decat al altor profesii juridice. Dacă pe parcursul unui proces civil, părțile ajung la o întelegere pe calea medierii, taxele de timbru plătite pentru investirea instanței li se returnează acestora.

În al doilea rând, se face o importantă economie de timp. Dacă un proces poate dura luni sau chiar ani, prin mediere părtile pot ajunge la o soluție în câteva ore sau în câteva zile.

Nu în ultimul rând, medierea are avantajul major de a nu crea învingători și învinși într-un conflict. Dacă într-un proces, judecătorul este cel care dă dreptate uneia din părți, și inevitabil cealaltă parte cade în pretenții, într-o mediere părțile găsesc prin negociere directă și cu facilitatea comunicării de către mediator o soluție care să le servească interesele și nevoile, urmărind principiul câștig-câștig.

În plus, soluția nu va fi impusă, ca în cazul unei hotărâri judecătorești, ci liber consimțită de către părți și are șanse mai mari să fie susținută pe termen lung.

În cazul în care părțile nu se înteleg iar medierea se încheie fără semnarea vreunui acord, părțile pot recurge la instanță pentru rezolvarea conflictului, însă și în acest caz se poate spune că s-a câștigat un lucru important: înțelegerea mai bună a poziției celeilalte părți.

Părțile au controlul maxim asupra procesului şi rezultatului, putând oricând să renunţe la mediere în mod unilateral, fără restricţii în situaţia în care doresc acest lucru. Astfel, recurgerea la calea medierii este lăsată la libera apreciere a părţilor care pot denunţa contractul de mediere în orice fază a procesului.

De asemenea important de menționat este faptul că partile își pot alege mediatorul și că pot lucra cu el la structurarea unui proces conform nevoilor fiecăreia, mediatorul ajutand părţile sa-si clarifice nevoile reale şi să ia în consideraţie toate optiunile.

Mediatorul își va păstra pe tot parcusul procedurii neutralitatea față de obiectul medierii și imparțialitatea față de părți. La acestea se mai adaugă și confidențialitatea, în sensul că sesiunile nu sunt publice şi nu poate fi dezvăluit nimic din ceea ce se spune sau se notează în timpul medierii. Notiţele pe care mediatorii le iau în timpul medierii sunt distruse în prezenţa părţilor la finalul procesului de mediere.

În cazurile penale, avantajele medierii pentru faptuitor sunt: sesizarea consecințelor reale ale faptei ilicite comise, determinarea gradului de responsabilitate pentru comiterea infracțiunii, posibilitatea manifestării căinței sincere în legătură cu fapta comisă, posibilitatea evitării încarcerării și păstrarea curată a cazierului judiciar. Dacă făptuitorul nu respectă condițiile acordului de mediere semnat cu partea vătămată, și contribuie la elucidarea circumstanțelor comiterii infracțiunii, poate obține încetarea procesului penal și chiar absolvirea de răspunderea penală.

În ceea ce privește termenul, acesta este unul redus față de procesul penal, existând posibilitatea evitării fazei judecătorești sau accelerarea desfășurării procesului penal.

Dificultatea pentru făptuitor o poate reprezenta doar starea financiară precară care poate îngreuna posibilitatea de a recupera prejudiciile materiale și morale cauzate de infracțiunile săvârșite părții vătămate, pretinse de aceasta și acceptate de făptuitor.

Pentru victima infracțiunii, medierea asigură respectarea principiului egalității în drepturi a victimei și a infractorului, victima ocupând o poziție activă și deteminată. Aceasta are posibilitatea de a-și recupera prejudicile materiale și morale (în limitele acordului) cauzate de infractor prin infracțiune dar și de a-l ierta pe infractor manifestându-și umanismul și nobelețea prin hotărârea sa.

Pentru avocați: spiritul combativ pur juridic poate fi manifestat în timpul medierii (în sesiunea comună), fără constrângeri sau sancțiuni ca în cazul sedinței de judecată; un verdict negativ în fața instanței de judecată poate însemna pierderea unor clienți și potențiali clienți, pe când, în mediere, nici un caz nu poate fi pierdut. Un success în mediere rapid și ieftin pentru client, înseamnă păstrarea unui client care poate aduce noi clienți. La mediere onorariul poate fi mai mare decât în instanță, negocierea făcându-se în funcție de raportul costuri în instanță/șanse de câștig/durata unui proces, pentru tot ciclul procesual cât și pentru executarea unei hotărâri judecătorești. În cazul pierderii unui dosar este imposibil de recuperat un onorariu de succes, dar la mediere, unde ambele părți câștigă, se poate negocia și primi un astfel de onorariu. Medierea oferă avocaților un control asupra întelegerii, a încheierii conflictului, control de care nu dispune în instanța de judecată. Avocatul evită sălile de judecată supraglomerate și formaliste în favoarea unei săli de mediere ce oferă un cadru intim și plăcut. Avocatul poate finaliza un dosar în foarte scurt timp incomparabil cu durata unui proces în instanță, având astfel mai mult timp pentru restul clienților sau chiar timp liber. Mulți avocați sunt în situația de a refuza cauze mici, pentru care onorariul pentru volumul de muncă în instanță este egal sau mai mare decât suma sau valoarea obiectului în dispută. La mediere timpul se reduce semnificativ, la fel munca depusă pentru avocat și deci permite avocaților să se angajeze și în aceste cauze. De asemenea, nu exista acte urgente de redactat, termene procedurale de respectat etc.. Medierea oferă cel puțin aceeași satisfacție ca și câștigarea unui proces în instanță, fără riscurile exercitării unei căi de atac.

Din punct de vedere procedural, medierea presupune o comunicare structurată, dar informală. La începutul şedinţei, mediatorul, explică părţilor care este rolul şi atribuţiile sale în acel conflict, procedura după care decurge întregul proces cât şi caracterul confidenţial şi privat al acesteia.

În cadrul sesiunii comune, mediatorul ascultă pozitia părţilor, care pot fi asistate de către un avocat, în care acestea dezvoltă faptele cu precizarea că fiecare are posibilitatea de a-şi expune cazul fără a fi întrerupt şi clarifică poziţiile iniţiale ale părţilor, după care decide cu care parte se va întâlni prima dată în sesiune separată. Tot în această sesiune fiecărei părţi i se dă posibilitatea de a se adresa direct partii celelalte. După sesiunea comună, mediatorul poate introduce fiecare parte în sesiuni separate în care va obţine informaţii suplimentare, explica realităţi, şi ajuta fiecare parte să dezvolte interesele pe care le urmăreşte în acel conflict şi opţiunile pe care le poate oferii celeilalte părţi. La final, obţine o poziţie pe care o va transmite celeilalte părţi care va intra în sesiunea următoare. Un alt element important al unei şedinţei separate este faptul că de regulă mediatorul, pe perioada cât se va afla cu partea cealalta în sesiune,  va da o „sarcină” părţii cu care tocmai a finalizat o sesiune separată, în scopul de a o canaliza în găsirea unor noi opţiuni privind alternativele prin care s-ar putea ajunge la o înţelegere.  

Dacă se ajunge la punctul în care s-ar putea genera un consens, mediatorul va introduce părţile într-o nouă sesiune comună în care se va prezenta în mod pozitiv și clarifica opțiunile generate de părți în sensul obținerii unui acord, urmând ca la sfârşitul procedurii să se semneze acordul de mediere, dacă părțile ajung la acest acord.

În concluzie, medierea este o alternativă viabilă la procesul de justiţie care nu implică nici un risc pentru părţi, care păstrează controlul procedurii pe întreaga ei durată, păstrază imaginea părților și restabilește relațiile dintre parteneri, economisește timpul și mai ales banii lor.